îmburdá (-déz, îmburdát),
vb. – A trînti, a
doborî. Origine necunoscută. De la
bord „pietricică”, după Giuglea,
Dacor., III, 595; din lat. *
imburdāre ‹
burdus „catîr”, după Pușcariu,
Dacor., III, 838 și
DAR; din mag.
borda „
coastă”, după Drăganu, în
DAR; din lat.
abhorridus, după Skok,
ZRPh., XLIII, 191, cf. REW 23; însă nici una din
aceste explicații nu pare pertinentă. Pare a fi
vorba mai
curînd de un der. expresiv, de la
burdu, interj. care
apare numai în compuneri ca
hurdu-burdu, hurduc-burduc, etc., ce exprimă
ideea de hurducătură a unei căruțe, cf.
hurduc.