hránă (hráne),
s.f. –
1. Aliment, mîncare. –
2. (Înv.) Profesie,
meserie considerată ca
sursă dătătoare de hrană. – Mr.
hrană. Sl.
chrana (Cihac, II, 142;
DAR), cf. bg.
hran, sb.
hrana. Pl. este
rar. – Der.
hrănaci, adj. (înv. și Trans., mîncău; care mănîncă
mult, cu
folos);
hrănace, s.f. (
femeie care alimentează
mașina de
treierat);
hrăni, vb. (a alimenta, a nutri; a
crește, a întreține; a îndopa; refl., a se
sătura; înv., a
ocroti), din sl.
chraniti, cf. mr.
hrănescu, hrănire, megl.
rănes, bg.
hrania, sb.
hraniti și
rus.
chranitĭ „a
păstra” (ultimul sens al cuvîntului
rom. este un
împrumut literar din sl.; var. populare
hărăni, arăni);
nehrănit, adj. (subalimentat);
hrănitor, adj. (care hrănește; nutritiv);
hraniște, s.f. (înv., alimentare).