hára
interj. – Exprimă mîrîitul cîinelui, ca și
ideea de a sfîșia. Creație expresivă. Este simplă var. de la
hîr, cf.
aici; der.
săi se
confundă adesea cu cei de la
hîr sau
hor. – Der.
harapara, s.f. (trîntire,
scuturare; hărmălaie);
hara-para (var.
harta-parta, harcea-parcea), adv. (în
bucăți, pe
părți), ultima
formă încrucișată cu tc.
parca-parca „în
mii de
cioburi” (Popescu-Ciocănel 32);
haraiman, s.n. (hărmălaie,
larmă), cu suf. expresiv -
man, cf.
chiloman;
harchină, s.f. (
bucată);
harcăt (var.
harhăt), s.n. (scîrțîit, scrîșnet,
zgomot;
larmă);
hărcati (var.
hărhăți, hărhăti), vb. (a
sta de
vorbă, a pălăvrăgi; a se
certa, a
țipa; a
face zgomot);
hărcăteală (var.
horcoteală), s.f. (agitație), cf.
forfoteală;
harhotă, s.m. (vorbăreț), cf.
forfotă;
harhar, s.m. (
evreu), cf. rut.
harhara „
femeie stricată” care pare a proveni din
rom.;
harhălău, s.m. (
june prim,
cavaler), cf.
sdrăngălău;
harhagea, s.f. (cochetare, flirt);
hărhălaie (var.
harmalaie, hărmalaie, harhalie), s.f. (hărmălaie,
scandal), cu disimilare la var. (după
DAR, prin influența lui
larmă; pentru
Pascu, I, 194, din sl.
kraloma „rebeliune”);
hartan, s.n. (
bucată ruptă, mai
ales de
carne;
parte, cîrpă,
zdreanță;
picior de
pasăre), din
harta (-parta), cu var.
hartal, partal, partam (după Candrea,
partal provine din mag.
partalav);
hărtăni (var.
hărtăpăni, hărtăpăli), vb. (a sfîșia, a sfîrteca), var. cu influența lui
harta-parta.