gros (groásă),
adj. –
1. Gras. –
2. Dens. –
3. Voluminos. –
4. Adînc. –
5. Mare, important, numeros. –
6. Comun, ordinar, vulgar. –
7. (Adj. f.) Despre
femei, însărcinată. –
8. (S.m.) Bîrnă,
grindă. –
9. (S.n.)
Butuc, instrument. –
10. (S.n.) Închisoare, temniță. –
11. (S.n.)
Parte mai importantă. – Mr., megl., istr.
gros. Lat.
grŏssum (Pușcariu 741; Candrea-Dens., 768; REW 3881;
DAR), cf. it.,
port.
grosso, prov., fr., cat.
gros, sp.
grueso. Pentru der.
uzului 10 din 9, cf. Bogrea,,
Dacor., III, 411. – Der.
grosime, s.f. (circumferință; înv.,
gros,
parte mai importantă; înv., grosolănie);
groșar, s.m. (temnicer);
grosărit (var.
grosărie), s.n. (contribuție cerută de
obicei în
sec. XVIII de către
așa numiții
ispravnici de județ delicvenților care doreau să
scape de închisoare);
grosoman, s.m. (
mojic,
bădăran), cu suf. expresiv -
man;
groscior, s.n. (smîntînă);
grosciori, vb. (a
scoate caimacul);
îngroșa, vb. (a
face să fie
gros; a
crește, a
spori; a se îngrășa; a
deveni dens, a condensa; a
lăsa grea o
femeie; a da importanță);
îngroșetor, adj. (care se îngrașă, care îngroașă);
îngroșetură, s.f. (acțiunea de a
spori sau a
deveni dens). – Din
rom. provin rut.
grušati se „a se
prinde laptele”,
gruševina „
lapte prins” (Capidan,
Dacor., II, 677).