grăí (-ăésc, grăít),
vb. –
1. A vorbi. –
2. A
spune, a rosti. –
3. (Înv., refl.) A se numi, a se
chema. –
4. (Mold., refl.) A se pune de
acord, a se învoi. – Mr.
grescu, gri(ș)i, grire; megl.
gres, griri. Sl. (sb.)
grajati „a croncăni”. Schimbarea semantică este ciudată, și a
fost explicată de Miklosich,
Slaw. Elem., 20 și Densusianu,
Hlr., 267, ca specifică sl. Petrovici,
Dacor., VII, 170, a
fost primul care a
făcut distincția
între sb.
grajáti „a vorbi”, etimon al
rom., și
grȁjati „a croncăni”, cf. Pușcariu,
Lr., 292. Der.
agrăi, vb. (Trans., a interpela), der. artificial, pe
baza modelului germ.
reden- anderen (
DAR);
grai, s.n. (vorbire;
limbă, idiom; argou, limbaj; proverb, zicală; înv., discurs, alocuțiune;
voce, accent; înv., învoială, tîrguială; înv., verb, cuvînt), cf. mr.
grai, mr., megl.
grei, din sl., bg.
graj „cînt” (Miklosich,
Slaw. Elem., 20; Miklosich,
Lexicon, 141; Conev 95);
negrăit, adj. (de nespus);
grăitor, s.m. (vorbitor; la
nunțile din Trans.,
persoană care împrovizează strigăturile);
negrăitor, adj. (
mut).