gáură (gắuri),
s.f. –
1. Scobitură, cavitate,
groapă. –
2. (Arg.)
Furt prin efracție. – Mr.
gavră, megl.
gaură. Lat.
căvum, al
cărui rezultat normal să fi
fost *
gău, cf.
sgău și
găoace. Acest rezultat s-a
pierdut, însă de la
forma sa de pl.
găuri s-a refăcut un sing. analogic
gaură, ca în
fagure ‹
fag și
pătură ‹
pat. Se consideră în
general că etimonul este lat. *
căvŭla (Densusianu,
Hlr., 111; Candrea,
Èlèments, XVI; Pușcariu,
Diminutiv., 182; Pușcariu 701; Candrea-Dens., 720; REW 1693; Philippide, II, 713;
Pascu, I, 91; Rosetti, I, 73) sau lat.
caula (Cipariu,
Gram., 117; Pușcariu,
Dacor., III, 671),
ipoteză posibilă,
fără a fi necesară. Der. din lat.
caverna (Crețu 326) nu este posibilă.
Alb.
gavrë provine din mr.,
iar rut.
gav(o)ra din
rom. (Candrea,
Elemente, 404). – Der.
găurar, s.n. (
sulă; regulator la războiul de
țesut;
vas de
lut cu
fundul găurit);
găuri, vb. (a perfora; Arg., a
răni cu
armă de
foc);
găuritor, adj. (Arg.,
hoț);
găuricios, adj. (găurit);
găuros, adj. (găurit). – Cf.
găman. De la *
gău derivă, de
asemenea, prin intermediul unui suf. expresiv,
găun, s.m. (înv.,
gol, cavitate; gărgăune, Vespa crabro), cu var.
găună, s.f. (Bucov.,
gol, cavitate). Semantismul se explică prin trecerea de la
ideea de „
gol” la
cea de „sunet
sec”. Caracterul expresiv al suf. -
ăur reiese și din der. ca
bărzăun, gărgăun, căscăun(d), cf. și
băuna, mieuna, scheuna. Totuși, se consideră în
general (Candrea,
Rom., XXXI, 312; Pușcariu,
ZRPh., XXVIII, 618; Pușcariu 700; REW 1794; Candrea-Dens., 718 și 719;
DAR) că etimonul lui
găun este lat. *
căvōnem, în
loc de
căvum,
ipoteză incertă (cf. REW 1794; Battisti, II, 831).
Văgăună, s.f. (
groapă, cavitate, vizuină; rîpă), este
fără îndoială un der. expresiv,
poate prin intermediul unei reduplicări a lui
găun ›
găgăună, urmată de o disimilație (după Cihac, II, 537, din mag.
vagany „
brazdă,
făgaș”, care pare mai neconvingătoare). – Der.
găuni, vb. (a
săpa);
găunos, adj. (
gol, găurit;
fără miez);
găunoși (var.
găunoșa), vb. (a
săpa, a scobi);
găunoșeală (var.
găunoșitură), s.f. (cavitate).