fîrtát (fârtáți),
s.m. –
1. Frate de
cruce; legătură de rudenie spirituală contractată voluntar
între prieteni, printr-un jurămînt,
amestec de sînge și alte ritualuri care, în
credința poporului, îi
face pe
acești prieteni să
devină rude de sînge. –
2. Tovarăș, ortac. – Var. (
rare)
fărtat, furtat. Mr.
fîrtat, megl.
fărtat, furtat.
Part. de la lat.
fratrāre, al
cărui rezultat s-a
pierdut în
rom.,
dar cf. mr.
mfărtare.
Obiceiul pare de origine sl. După Pușcariu 644 și
DAR, de la
frate, cu suf. participial
-at; după Schuchardt,
ZRPh., I, 481 și Skok,
Arch. Rom., VIII, 142, de la
frate, pe
baza unui model sl. care nu se
indică. Cf. Hasdeu,
Col. lui Traian, 1876, 466. – Der.
fîrtăciune, s.f. (înv., frăție de
cruce);
fîrtăți, vb. refl. (a se
face frate de
cruce);
fîrtăție, s.f. (frăție de
cruce);
nefîrtatul, s.m. (
dracul);
înfîrtăți, vb. (a înfrăți).