fideá
s.f. –
Pastă făinoasă, tăiței. Ngr. φιδές, care pare der. din gr. ὄφις, ngr. ὀφίδιον „
șarpe” (Flechia,
Arch. glott. it., II, 345; Cihac, II, 660; REW 3306;
DAR; Gáldi 189); pentru semantism, cf. it.
vermicelli. Din gr. derivă și
alb.
fidhi (după Meyer 100, din it.), it.
fedellini (după Schiaffini,
Arch. Rom., VIII, 294 și Prati 421, cf. REW 3306, de la *
fillèli ‹
filo), genov.
fide, sp.
fideos (după Corominas, II, 515, din sp.
fidear „a
crește”, și acesta din arab.
fâd).