fắră
prep. –
1. Lipsit de. –
2. În
afară de, fără a ține
seama. –
3. (Conj.) Ci,
dar. – Var.
făr’. Mr.
fără, megl.
făr, fǫr,
fară, istr.
făr de. Lat.
fŏrās (Pușcariu 581; Candrea-Dens., 549; REW 3431;
DAR); cf. vegl.
fure, it.
fuora, fuori, prov.
for(a)s, v. fr.
fors, (fr.
hors), sp.
fuera,
port.
foras. Var.
făr ar putea reprezenta lat.
foris. Cf. și
afară. –
Intră în compunerea anumitor
cuvinte, ca
fărărelege, s.f. (nelegiuire), format pe
baza sl.
bezakonije;
fărălegi, vb. (înv., a
comite un sacrilegiu sau o nelegiuire).