dîră (dấre),
s.f. –
Urmă. – Mr.
dîră, megl.
diră. Sl.
dirá „
gaură,
urmă” (G. Mohl,
Mél. Soc. Ling., VII, 160; Tiktin; Candrea), cf. sb.
dirá, bg.
dyria, slov.
dira. – Der.
dîri, vb. (Trans., a urmări, a
adulmeca), cf. sl.
dirjǫ „a
merge pe
urme”;
dîrîi, vb. (Trans. de Nord, a zgîria), care pare a se fi încrucișat cu sl.
dirati (Candrea).