démon (démoni),
s.m. –
Drac,
diavol. – Var. (Mold.)
dimon. Mr.
dhemon. Ngr. δαίμων, în
parte prin intermediul sl.
demonĭ (Tiktin; cf. Vasmer,
Gr., 51).
Sec. XVII, popular cu
forma mold., mai
ales aplicată la
copii (
Iordan,
Dacor., VII, 140, combătînd explicația lui Philippide,
Principii, 236, care se gîndea la o alterare prin tabú). – Der.
demonic (var.
demoniac), adj.,
cuvinte culte, din gr. δαιμωνι(α)ϰός;
îndemonit, adj. (
posedat de
diavol), înv., folosit de Cantemir.