defáimă (-me),
s.f. – Ponegrire, calomniere. Lat. *
diffamia (Pușcariu 495; Rosetti, I, 165), format ca
infamia. Este cuvînt înv. și
rar. În
general, cercetătorii
preferă să
plece de la vb. *
diffamāre, prin intermediul unei var. pop. *
diffamiāre (Lambrior 372; Candrea-Dens., 477; Tiktin; Candrea). – Der.
defăima, vb. (a ponegri, a calomnia, a discredita),
apare din
sec. XVII;
defăimător, adj. (care defăimează). Cf.
faimă.