culége (culég, culés),
vb. –
1. A strînge (se
spune mai
ales despre acțiunea de a strînge rupînd, de ex.
fructe sau
flori). –
2. A
aduna, a recolta. –
3. A strînge în
snopi. –
4. A colecționa, a
aduna. –
5. A strînge tot, a nu
lăsa nimic. –
6. (În Trans.) A
deduce, a
ajunge la o concluzie. –
7. A zețui. – Mr.
culeg, megl.
culegu. Lat.
collĭgĕre (Diez, I, 132; Pușcariu 436; Candrea-Dens., 430; REW 2048;
DAR); cf. it.
cogliere, prov.
colhir, fr.
cueillir, cat.
cullir, sp.
coger,
port.
colher. Cf. și
alege. – Der.
cules, s.n. (strînsul recoltei);
culegător, s.m. (
bărbat care
adună recolta; zețar);
culegătoreasă, s.f. (
femeie care
adună recolta);
culegar (var.
culegău), s.n. (instrument de metal în care zețarul
aranjează literele). Din același cuvînt lat. provin, prin der. neologică din fr.,
colectă, s.f. și ceilalți der., cf.
aici.