crîncen (crấncenă),
adj. –
Crud, cumplit, atroce, sîngeros, nemilos. – Var.
crinced. Sl.
krąčina (Miklosich,
Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 81; Byhan 316; Löwe 45;
Graur,
Rom., LIII, 384), care
apare numai cu sensul de „
epilepsie”,
dar care trebuia să însemne și „
turbare,
furie”, cf.
krąčinjati sę „a
turba”,
rus.
kryčenji „violent” (Skok 67). – Der.
(în)crîncena, vb. (a înspăimînta, a teroriza);
crîncenie, s.f. (cruzime, ferocitate).