creángă (créngi),
s.f. –
1. Ramură, cracă. –
2. Braț (de rîu). –
3. Ramificație ( a unui
lanț de
munți). – Var.
crangă, crancă, Trans. de
Sud,
crambă. Mr.
crangă. Origine incertă. Se
admite în
general că derivă din bg.
granka „ramură” (Weigand,
Jb., XV, 168;
Pascu, II, 188; Candrea; Scriban;
DAR); însă, dimpotrivă, bg.
poate proveni din
rom., atîta
vreme cît nu s-a
dovedit că este
vorba de un cuvînt
autentic sl. În bg. este cuvînt izolat,
fără familie, în
timp ce în
rom. a
dat naștere la numeroși der. Pe de altă
parte, nu pare posibil să despărțim cuvîntul
rom. de
crîng (
DAR citează un exemplu,
destul de
rar, în care se
poate chiar identifica
creangă cu
crug „firmament”); pare prin urmare mai prudent să se
plece, ca în
cazul acela, de la sl.
krǫgŭ „
rotund”. Este posibil să existe o contaminare cu
cracă „ramură”. Der.
crîngie, s.f. (
grămadă de
crengi);
crengărie, s.f. (mulțime de
crengi; frunziș);
crengare, s.f. (
furcă ce fixează
oiștea la căruță);
crengos, adj. (rămuros);
crînguroasă, s.f. (varietate de
struguri);
crengurat, adj. (rămuros);
crengui, vb. (a
tăia crengile, a curăța de
crengi);
încrengătură, s.f. (grupă,
familie, ramură).