cocóș (cocóși),
s.m. –
1. Masculul
găinii. –
2. Trăgaci. –
3. Floricele de
porumb. –
4. Ansamblul celor
patru bucăți ale nucii. –
5. Prună putredă. –
6. Știft, pivot. –
7. Proptea, reazăm,
sprijin. – Mr., megl.
cucot, cócut. Creație expresivă care se bazează pe strigătul
cocoșului, cf. lat.
coco „strigătul
cocoșului” la Petronius, lat. med.
coccus (› fr.
coq), it.
cocca „
găină” (Battisti, II, 991), fr.
cocorico, sp.
quiquiriqui etc. Nu
încape îndoială că în der. cuvîntului a influențat sl.
kokošĭ „
găină”. După mai
mulți autori, sl. este etimonul
direct al
rom. (Miklosich,
Slaw. Elem., 25; Miklosich,
Lexicon, 296; Cihac, II, 67; Meyer 194; Conev 54;
DAR)
dar transformarea semantică
ridică probleme (mr. și megl. provin din sl.
kokotĭ „
cocoș”). Cf. bg.
kokoška „
găină”, sb.
kokoš „
găină”,
kokot „
cocoș”,
pol.
kokosz „
găină”,
kokot „
cocoș” etc.
Kokoš cu sensul de „masculul
găinii”
apare totuși în rut., slov.,
ceh., ca și în mag.
kakas, ngr. ϰοϰϰόσιον,
alb.
kokoš. Cel
puțin o
parte din
aceste cuvinte poate proveni din
rom.
Ideea unei origini expresive a cuvîntului
rom. a
fost avansată de Pușcariu,
Dacor., VIII, 353, unde se atribuie origine
rom.
cuvintelor mag., rut., slov. și
ceh., ca și
săs.
Kokosch. Der.
cocoșesc, adj. (de
cocoș);
cocoșește, adj. (precum
cocoșii);
cocoșar, s.m. (
sturz, Turdus viscivorus), cf. bg.
kokošar „
șoim” (menționat de
DAR, însă care nu
poate avea legătură
directă cu
rom.);
cocoșel, s.m. (dim. al lui
cocoș;
pasăre de hîrtie; floricele de
porumb;
știft,
cui;
nume dat mai
multor plante);
cocoși, vb. (despre cocoși, a
călca găina; a se împăuna; a
bate, a ciomăgi), în ultimul său sens confundîndu-se cu vb.
a cocoșa, de la
cocoașe „
gheb”;
cocoșoaică, s.f. (
plantă, Arum maculatum).