cocón (cocóni),
s.m. –
1. Copil,
prunc. –
2. Prinț. –
3. Tînăr de
neam. –
4. Domn. –
5. Floare, Zinnia elegans. – Var.
cucon. Probabil der. de la
coc(a) „
copil”,
deși suf.
-on nu este
prea clar (
DAR înceacă să-l explice ca o
formă asimilată
-un). Cuvîntul este înv. – Der.
cocoană (var.
cucoană), s.f. (înv., copilă; Trans., fecioară, tînără, doamnă,
femeie din
clasa socială superioară; Arg.,
găină;
coropișniță);
coconaș (var.
cuconaș, conaș), s.m. (domnișor);
coconesc, adj. (înv., infantil; domnesc);
coconos, adj. (exigent,
deprins cu
luxul);
cocon(ăș)i, vb. (a trata cu
multă considerație, a cinsti; a se
umfla în
pene);
coconie, s.f. (copilărie,
anii copilărie; orgoliu, mîndrie aristocratică);
coconet, s.n. (aristocrație);
coconiță (var.
cuconiță, coniță), s.f. (domnișoară);
cocoșneață, s.f. (
femeie înfumurată),
formă umoristică.
Formă f.
apare în
limbile balcanice, probabil provenind din
rom., cf. ngr. ϰοϰόνα „doamnă”, ϰοϰονίτσα „domnișoară”, de unde a
trecut probabil în mr.
cuconă, megl.
cucoană, tc.
kokona, bg.
kokona, kokonica; se
referă aproape întotdeauna la doamnele grecoaice de
familie bună.