coárdă (coarde),
s.f. –
1. Fir elastic care,
întins pe anumite instrumente muzicale,
produce, prin vibrare, sunete;
strună. –
2. Funie, frînghie,
sfoară groasă. –
3. Sfoară. –
4. Șiret, legătură. –
5. Strună de chitară. –
6. Urzeală, bătătură. –
7. Tendon sau ligament care se încordează la anumite mișcări. –
8. Lăstar. –
9. Rădăcină aeriană. –
10. Arc, resort. –
11. Bîrnă sau
grindă mare care susține
tavanul. –
12. Grindă diagonală, tirant. –
13. La
jocul de
biliard,
punct cîștigat prin
trei lovituri. –
14. Viscozitate, întărire caracteristică marmeladei sau jeleului. – Var. (înv.)
cord. Mr.
coardă, megl.
coardă „
grajd”. Lat.
chŏrda (Pușcariu 387; Candrea-Dens., 380; REW 1881;
DAR); cf.
alb.
kordëzë, it., prov., cat.,
port.
corda, fr.
corde, sp.
cuerda.
Apare în
doc. slavo-
rom. începînd cu 1408. La sensul 13,
Graur,
BL, V, 58,
vede o confuzie a lui
coardă „
strună” cu fr.
cuarte; însăși fr.
corde se folosește ca
termen de
biliard. Sensul de „bîrnă”
ar fi balcanic, după Jud,
ZRPh., XXXVIII, 25, cf. ngr. ϰόρδα;
dar este mai
puțin probabil să fie
deja lat., cf. sard.
kordáu „bîrnă” (Wagner 115). – Der.
cordiș, adv. (pieziș,
oblic);
cordui, vb. (a strînge cu
putere);
cordar, s.m. (sforar, frînghier; la
vioară, căluș,
scaun;
măciucă, bîtă;
ferăstrău de
mînă), la care sensul de „căluș” pare a fi împrumutat din fr.
cordier;
corda, vb. refl. (a se
nărui, mai
ales o
grămadă de
lemne);
cordaj, s.n., din fr.
cordage;
încorda, vb. (a contracta
mușchii, a întări; a întinde; a
trage de, a
supune unei tensiuni; a acorda un instrument; a strînge o legătură; a
lega vița de
vie; a
îndrepta, a
ridica, a
așeza; a
lupta, a
asuda, a (se) strădui, a
face eforturi);
încordător, s.m.
rar, (
diavolul);
încordătură, s.f. (tensiune; efort; spasm)
descorda, vb. (a
slăbi, a diminua tensiunea; a modera). Din
rom. provine bg.
korda (Capidan,
Raporturile, 206).