ciur
interj. – Exprimă
zgomotul produs de un șuvoi de
apă. Creație expresivă, cf. sp.
chorro „șiroi”. – Der.
ciuroi, s.n. (șuvoi), cf. Giuglea,
Dacor., I, 250;
ciurui, vb. (a picura, a clipoci). Aparțin aceleaiși
rădăcini șiroi (var.
șur(l)oi, șirloi, jirloi), s.n. (șuvoi);
șirui (var.
șiroi, șurui), vb. (a picura).
Ciurgău, s.n. (
izvor, șuvoi), din mag.
csurgó (
DAR), pare a
face parte din aceeași
familie expresivă. Cf.
Iordan,
BF,
VI, 181.