chití (-tésc, -ít),
vb. –
1. A lansa, a
arunca, a a
trage cu
arma. –
2. A ținti. –
3. A
arunca o
privire. –
4. A
nota, a
observa. Sb.
hitat, hititi „a
trage, a
slobozi”, contaminat și în
mare parte confundat cu cuvîntul anterior (Pușcariu,
RF, I (1928), p. 271;
DAR). – Der.
chitaci, s.m. (ochitor; care țintește
bine),
prost explicat de Löwe 9 pe
baza bg.
skitač „vagabond”;
chitaș, s.m. (ochitor);
chiteală, s.f. (ochire, țintire).