cerc (cércuri),
s.n. –
1. Figură geometrică formată din mulțimea
tuturor punctelor egal depărtate de un
punct fix. –
2. Belciug,
inel. –
3. Inel de întărire, fretă. –
4. Crup de
oameni,
cenaclu. –
5. Oțel pentru
arcuri. –
6. Nuia în
formă circulară. –
7. (Arg.)
Inel, bijuterie. –
8. Cîmp, domeniu, sferă. – Mr.
(țerkl’u), megl.
țerc. Lat.
cĭrcus (Pușcariu 341; Candrea-Dens., 309; REW 1948;
DAR); cf.
alb.
kjiark (Meyer 20; Philippide, II, 637), it., sp.,
port.
cerco. Mr. provine din it.
cerchio. Cf.
cearcăn, cercel. – Der.
cercui, vb. (a
lega, a strînge cu
cercuri; a
înconjura, a
cuprinde într-un cerc; a pune șaibe; a (se)
aranja în cerc; a fixa
vița cu
araci);
cercuitor, s.m. (dogar);
cercuit (var.
cercuială, cercuitură), s.n. (operație ce constă în a
lega vița pentru a o fixa pe
araci);
încercui, vb. (a
înconjura, a
cuprinde într-un cerc);
cercuriu, adj. (
miel cu
coarnele rotunjite în
formă de cerc).