cățărá (cáțăr, cățărát),
vb. –
1. A se
sui, agățîndu-se, pe un
loc înalt. –
2. A (se)
cocoța. – Var.
acățăra. Origine necunoscută. Schuchardt,
ZRPh., XXVIII, 41 și
DAR consideră contaminare a lui
acăța cu bg.
katerjă se „a se
cățăra”. Capidan,
Dacor., VII, 129, sugerează
alb.
katsaroj; cf. și bg.
kacvam „a se
cocoța”,
katerica „
veveriță”, și ngr. ϰαντζαρώνω „a se
cățăra”. Este posibil ca asemănarea să se datoreze unei intenții expresive
comune. Var. prezintă o contaminare evidentă cu
acăța. – Der.
(a)cățător, adj. (care se
cațără);
cățărătoare, s.f. (ciocănitoare, Picus
major).