bumbác (-curi),
s.n.
1. Plantă exotică aclimatizată în România (
prima filatură în București, în 1805; primele culturi în Ilfov, în 1863). –
2. Fibră de bumbac. –
3. Vată. – Mr., megl.
bumbac, istr.
bubmǫc. Din lat. tîrzie
bombax sau
*bombacum (Pușcariu 236; REW 1202;
DAR). Este cuvînt
comun majorității
limbilor europene; prin urmare, este
greu de stabilit proveniența sa în
rom. Diez, II, 8,
îl derivă din lat.
bombyx, al
cărui rezultat
ar fi
fost diferit. *
Bombacum (rezultat al unei contaminări a lui
bambax cu βόμβυξ) este un etimon posibil (
DAR, Byhan,
Jb., VI, 201), cf.
bombacium › it.
bombagio, bambagio. Cihac, II, 33,
crede că este de origine sl. (sb.
bùmbak, bòmbak, bg.
pam(b)uk, cf.
alb.
pumbak, pambuk, mag.
pamuk). Totuși, der. este dificilă în acest sens, datorită accentului în sb.; astfel încît Candrea,
Elementele, 407, consideră că, dimpotrivă, sb. provine din
rom. Roesler 500 și Șeineanu, II, 63,
îl derivă din tc.
pam(b)uk, de unde provin bg.,
alb. și mag.; persistă însă aceleași dificultăți fonetice.
Rom. nu
coincide cu nici una din
formele menționate
aici, ci pare a fi rezultatul unui
amestec al
temei romanice (
bomb-) cu terminația turco-
slavă (
ak),
fără a se
putea determina mai îndeaproape elementele contaminării. Der.
bumbăcar, s.m. (bumbac,
plantă; lucrător care se ocupă cu torsul
firelor de bumbac; negustor de țesături de bumbac);
bumbăcăriță, s.f. (
plantă ciperacee, Eriophorum angustifolium sau E. Latifolium);
bumbăcel, s.n. (
fir de bumbac);
bumbăci, vb. (a
umple cu bumbac; în Arg., a
bate, a
pedepsi sau a
fura, a
șterpeli);
bumbăcos, adj. (
moale,
gingaș, elastic).