brățáră (brățắri),
s.f. –
Podoabă purtată la încheietura mîinii sau pe
braț. –
2. Cerc,
inel. –
3. La
cămășile țărănești,
manșeta brodată în culori. – Var.
brățea, brațoletă. Lat.
brāchiāle (Pușcariu 218; REW 1254; Candrea-Dens., 180;
DAR); cf. it.
bracciale, braccialetto (›
brațoletă, probabil prin intermediul ngr.), sp.
brazal,
port.
braçal. Din
rom. provine rut.
brycari „mînecă de
cămașă” (Candrea,
Elemente, 402).