blînd (blînde),
adj. –
Blajin,
bun,
pașnic. – Mr.
blîndă, megl.
blondă. Lat.
blandus (Pușcariu 206; REW 1151; Candrea-Dens., 164;
DAR); cf. v. fr.
blant, prov.
blan, sp. (
blando).Der.
blîndă, s.f. (urticarie);
îmblînzi, vb. (a
împăca, a liniști, a
potoli);
îmblînzitor, adj. (care îmblînzește; dresor).
Blîndă se consideră uneori ca un der. dintr-un sl.
blǫdi (cf. Byhan,
Jb., IV, 304),
caz în care
ar fi identic cu
bolînd;
dar opinia admisă în
general este că, dimpotrivă, rut.
blynda, sb.
blanda și bg.
blŭnda provin din
rom. (Candrea,
Elemente, 407; Capidan,
Raporturile, 230).
A îmblînzi, vb., considerat de Pușcariu 779 ca der. dintr-un lat. *
blandῑre (‹
blandῑri), este mai
curând o formație internă a
rom. De
asemenea se consideră în
general că
blîndețe, s.f. (gingășie, dulceață,
bunătate) reprezintă lat.
blandῑties (Pușcariu 207; Candrea-Dens., 165; REW 1150;
DAR);
dar este mai probabil o der. internă a
rom. (cf.
Graur,
BL, V, 90), cu. var.
blîndeție și
blînzie, s.f. (înv., gingășie, dulceață).