bizuí (-uésc, ít),
vb. –
1. (Trans.,
rar) A avea încredere, a încredința ceva în grija cuiva. –
2. (Refl.) A se încrede, a se
baza pe cineva. –
3. A proceda cu încredere; a avea
curaj pentru a înfăptui ceva. Mag.
bizni „a se încrede” (Cihac, II, 482). – Der.
bizuială, s.f. (încredere);
bizuință, s.f. (încredere).