áu
conj. –
1. Sau, ori. –
2. Oare? (particulă care introduce și întărește interogația). – Mr.
au, ai. Lat.
aut (Diez, I, 292; Pușcariu 165; Candrea-Dens., 114; REW 810;
DAR); cf.
alb.
a, it., sp.
o (sard.
a), v. prov.
o(z), fr.
ou,
port.
ou.
Primul sens este
rar în
limba actuală. Cel de al doilea are o anumită circulație actuală,
deși limitată; a
fost însă adoptat de limbajul poetic, ca
termen consacrat pentru interogația emfatică.