atît
adj., adv. –
1. În
asemenea măsură,
așa de
mult, de
tare etc. –
De atîtea ori, așa de
des, de
multe ori. –
Nici atîta, și mai
puțin. –
Atîta tot, nimic mai
mult. –
Cu atît mai mult, tocmai de aceea. –
Ce mai atîta, pe
scurt. –
Atîta pagubă, n-are nici o importanță. –
(Încă) pe atît, de
două ori mai
mult. –
Tot atît, tot aia e; e totuna. –
Atît ți-a fost, o să-ți
pară rău. –
2. Exprimă o relație de egalitate, al
cărui al doilea
termen este
cît. –
3. Exprimă o relație de proporție, al
cărui al doilea
termen este
cît (
față de pe
atît). –
4. Exprimă o relație de la
cauză la
efect. – Mr.
ahtîntu, ahît, ahăt, atînt, megl.
tăntu. Lat.
eccum tantum (Pușcariu 162; Densusianu,
Rom., XXXIII, 274; Candrea-Dens., 110; REW 8562); cf. it.
(co)tanto, v. prov.
aitan, v. fr.
itant (fr.
tant), v. sp.
atanto (sp.
tanto),
port.
tanto. Fazele evoluției
rom. sînt indicate de mr.
ahtîntu, atînt, atît. Decl.
atît (f.
atîta), pl.
atîți (f.
atîtea),
gen.
atîtor. Fie prin analogie cu
acel, acest, fie cu
uzul adv., adj.
primește uneori un
-a paragogic,
dar în
mod neregulat și în
ciuda uzului antepus; astfel încît se
spune fără nici o diferență
atîți(a) oameni, atîte(a) femei. Limba modernă
preferă în
general formele cu -
a.
Cazurile oblice sînt înlocuite de
obicei de
cazurile prepoziționale:
atîtor copii, de preferință
la atîți(a) copii. Cînd determină adj. sau adv., se construiește cu prep.
de :
atît de frumos, atît de bine.