áer (áere),
s.n. –
1. Văzduh. –
2. Aspect, înfățișare. – Mr., megl.
aeru. În mr. și
aera (‹ ngr. ἀέρας). Lat.
āēr (Pușcariu 43; REW 240;
DAR); cf.
alb.
ajër, it.
aria, (ven.
aiere, sard.
aera, engad.
ajer), prov., sp.
aire, fr.
air, v. sp.
aer,
port.
ar. Sensul 2 este împrumutat din fr. A intrat în conflict cu contribuțiile neol., a
căror bază este identică; astfel,
aera pare să se întemeieze pe
aer,
dar reproduce fr.
aérer etc. Nu mai menționăm numeroasele der. neol. referitoare la aviație. Der.
aera, vb. (a aerisi), din fr.;
aereală, s.f. (esență);
aerel, s.n. (assa foetida);
aeresc, adj. (aerian);
aerian, adj.;
aerisi, vb.; din ngr. ἀερίζω (Gáldi 138);
aeriseală, s.f. (aerisire);
aeronaut, s.m.;
aeroplan, s.n.;
aeros, adj. (aerian, vaporos).