bot (bóturi),
s.n.
1. Umflătură,
cucui;
obiect rotund în
general, sau extremitate rotunjită.
2. Bot (de
animal).
3. Cocoașă. < Lat.
botum,
atestat de
Du Cange, care
îl definește „lignum quodvis fractum,
vel usu detritum”, pentru al
cărui sens cf.
bont. Un lat.
*botium sau
*bottium este de
asemenea sugerat de it.
bozza „umflătură, cocoașă”, fr.
bosse „cocoașă”, sp.
bozo, bozal (Schuchardt,
ZRPh., IV, 104;
REW 1239a;
DAR).
Ar fi posibil și să se
plece de la o
rădăcină expresivă (cf. Pușcariu,
Dacor., VII, 475),
căci aceeași consonanță trezește aceeași
idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În
general,
bot este folosit cu sensul 2;
primul sens se mai
păstrează în anumite expresii (
botul dealului; botul cismei),
iar sensul 3 în Trans. de Nord (
ALR, I, 41). – Interpretarea expresivă este aceea care trebuie să fi
dat naștere var.
boț, s.n. (
bot,
obiect rotund în
general; cocoloș;
gălușcă,
chiftea; tumoare, umflătură,
bolfă;
guvid, Cottus gubio) și
bont, adj. (
fără vîrf,
tocit, neascuțit). Această identitate, care ne pare evidentă, nu a
fost în
general admisă. Cihac, II, 485, propune pentru
boț, mag.
bocs „
chiftea”, sau bg.
buca „cocoloș, cocoașă”; și (I, 27) pentru
bot un lat.
*botum, de la
botulus, care a
fost acceptat de Philippide,
Principii, 47; Șeineanu,
Semasiol., 103; și Candrea,
Eléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a considerat ca „
foarte puțin probabil” și
REW 1241 ca „
prea îndepărtat din
punct de
vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484,
vede în
bont un der. de la mag.
buta, ipoteză reluată de
DAR. Pentru
bot, DAR sugerează doar o legătură, de altfel imposibilă, cu fr.
bout, și alta cu it., sp.
boto, care probabil trebuie să se
reducă la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și pentru
boț, admite necesitatea unui lat.
*bottium.
Pascu,
Lat., 256, propune lat.
mutum, din gr.; și Lahovary 320 se
referă la cunoscutul fond anterior fazei indo-
europene. – Der.
bontorog, adj. (
tocit);
butac, adj. (rotofei;
tocit, bont; stupid,
prost);
boțos, adj. (cu bulb);
boțuț, s.m. (varietate de
ciuperci);
botișor, s.n. (dim. de la
bot);
botos, adj. (
ursuz,
bosumflat; obraznic);
boți, vb. (a rotunji, a da
formă rotundă; a
strivi, a mototoli);
îmboți, vb. (a încreți, a mototoli);
boțitură, s.f. (cocoloș);
Boțolan, s.m. (
nume de
bou);
botniță, s.f. (apărătoare care se
leagă la botul unor
animale);
botgros, s.m. (
pasăre, Cocothraustes
vulgaris);
botroș, s.m. (
pasăre cîntătoare, Pyrrhula europaea);
buznat (var.
boznat), adj. (
umflat;
supărat,
bosumflat); al
cărui sens
primar pare să fi
fost „
plin la
față, bucălat” și care, der. de la
bot (pentru fonetismul lui, cf. și
bosumflat),
ajunge să se
confunde cu
buză și, prin intermediul der.
destul de
rari buzna, îmbuzna, vb. (a se
bosumfla), cu
îmbufna. Cf. și
butuc, buză. [
1053]