un
num. –
1. Art. nedefinit:
obiect neindividualizat. –
2. Num.:
primul număr în numărătoare. –
3. Pron.: ține
locul unui subst.
fără a
indica în
mod precis
obiectul. – Mr., megl.
un, ună, istr.
un ur. Lat.
ūnus (Pușcariu 1808; REW 9075), cf. vegl.
yoin, it., sp.
uno, prov., fr., cat.
un, port.
hum. –
Forma 1 și 2
un, f.
o; 3
unul, f.
una. Gen.
unui(a), f.
unei(a), pl.
unor(a);
a- paragogic este
propriu pron., cf.
acel. Pron. se paote folosi ca adj. pentru a
scoate în relief și înseamnă „unicul,
singurul”: cf.
cine poate lăsa păcatele, fără unul Dumnezeu? (Coresi).
Forma f.
una în funcție de pron. nedef. n. înseamnă „ceva, un lucru nedefinit, o lovitură”. Unele dintre expresiile cu
un sînt balcanice, cf.
unul și același, ngr. είς ϰαì ỏ αὐτος;
unul și unul, ngr. ἔνας ϰ’ἔνας;
una, ngr. μιά. Der.
uni, vb. (a pune
împreună, a asambla, a grupa), pe care Pușcariu 1814
îl reduce la lat.
unire;
uneală, s.f. (unire);
unire, s.f. (acțiunea de a
uni);
unit, adj. (care formează un tot; s.m.,
persoană care aparține
bisericii greco-
catolice, uniat);
unime, s.f. (unitate);
unicel (var. înv.
unișor), adj. (unic). – Comp.
unealtă, s.f. (
sculă; utilaj), pare să fie rezultat din
une-alte (Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni, I, 276; Philippide,
Principii, 148;
Iordan,
Dift., 88; Tiktin; REW 382);
unelti, vb. (a
face, a
făuri; a complota, a
urzi intrigi);
uneltitor, adj. (intrigant, care se ține de
intrigi);
întruni, vb. (a reuni, a alătura);
într’una, adv. (
mereu);
de-a una, adv. (înv.,
mereu) de unde
totdeauna (var.
întotdeauna), adv. (
mereu);
uneori, adv. (cîte o dată);
desuni, vb. (a
desface, a separa). Cf.
împreună, vreun. Der. neol.
unic, adj., din fr.
unique;
unifica, vb., din fr.
unifier; uniform, adj., din fr.
uniforme;
unison, s.n., din fr.
unisson;
unitate, s.f., din fr.
unité;
uniune, s.f., din fr.
union;
reuni, vb., din fr.
réunir.