definiția verticillata definiție dex

DUGHÍE,

dughii, s.f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze alungite și ascuțite la vârf, cu flori dispuse în spice, cultivată ca plantă de nutreț; nărâng (Setaria italica). – Et. nec.

DUGHÍE

s. (BOT.) 1. (Setaria italica) (reg.) mohor, părâng. 2. (Setaria verticillata) mohor, mei-pă-săresc, (reg.) bursoacă.

dughíe

s. f., art. dughía, g.-d. art. dughíei, pl. dughíi, art. dughíile

DUGHÍ//E ~i

f. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late și cu semințe ca ale meiului, cultivată pentru nutreț. [Sil. -ghi-e] /Orig. nec.

MEI

subst. 1. S.m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ♢ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ♦ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S.n. Meiște. – Lat. milium.

MEI

s. (BOT.) 1. (Panicum miliaceum) (reg.) părâng, păsat, (Mold. și Transilv.) mălai. 2. (reg.) păsat. (Dă ~ la păsări.) 3. mei-păsăresc = a) (Litho-spermum officinale) (reg.) mărgelușă, (înv.) mălăcel; b) (Setaria verticillata) dughie, mohor, (reg.) bursoacă.

mei

(planta) s. m.

mei

(meiște) s. n., pl. méiuri

MEI ~

m. 1) Plantă erbacee furajeră din familia gramineelor, cu semințe mici, ovale, care se folosesc în alimentație. 2) Semințele acestei plante folosite ca hrană pentru vite și păsări. /<lat. milium

MOHÓR,

(2) mohoare, s.n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.

MOHÓR

s. (BOT.) 1. (Setaria verticillata) dughie, mei-păsăresc, (reg.) bursoacă. 2. (Setaria viridis) (reg.) mei-nebun, mei-păsăresc. 3. (Setaria glauca) costrei, (reg.) bursoacă.

MOHÓR

s. v. dughie, rogoz.

mohór

s. n., (terenuri) pl. mohoáre

MOH//ÓR ~oáre

n. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ascuțite și cu flori galbene-ruginii, dispuse în spice cilindrice. /<ung. mohar

SÁLVIE,

salvii, s.f. (Bot.) Jale² (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s.f.] – Din lat. salvia.

SÁLVIE

s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jale, jaleș, salbie, (reg.) șerlai. 2. (Salvia verticillata) (reg.) jaleș, năduf, buruiană-de-bubă, coada-mielului, cocean-căpresc, iarba-somnului, talpa-cucoanei, urechea-porcului. 3. (Salvia pratensis) (reg.) jale, coada-vacii, jaleș de câmp.

sálvie

s. f. (sil. -vi-e), art. sálvia (sil. -vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (sil. -vi-i-)

SÁLVI//E ~i

f. 1) Plantă erbacee cu flori divers colorate, cultivată ca plantă medicinală sau decorativă; jaleș. 2) Floare a acestei plante. [G.-D. salviei; Sil. -vi-e] /<lat. salvia

SALVIE,

salvii, s.f. În gastronomie, frunzele de salvie (Salvia officinalis) sunt folosite, mai ales în țările mediteraneene, drept condiment în preparatele din carne de vițel, de miel, în sosuri, umpluturi de cârnați, la pizza etc., precum și ca aromatizant pentru diverse băuturi (vermut, oțet), dându-le un gust și o aromă caracteristice acestor zone geografice.

SÁLVIE

s.f. Plantă erbacee ornamentală cu flori roșii sau violete din familia labiatelor. [< lat. salvia].

URÉCHE

s. 1. (ANAT.) auriculă, pavilionul urechii, (rar) pâlnie, scoică. 2. v. auz. 3. v. toartă. 4. gaură, (prin Transilv.) toartă. (~ la acul de cusut.) 5. (BOT.) urechea-babei (Peziza aurantia) = urechiușă, (reg.) babă; urechea-iepurelui (Bupleurum rotundifolium) = (reg.) lăutoare, urechelniță, ureche-tătărască; urechea-porcului (Salvia verticillata) = (reg.) jaleș.

VÂRTÉJ

, vârtejuri, s.n. I. 1. Porțiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mișcare de rotație; turbion, bulboană. vâltoare, vârticuș. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în locul unde se cufundă cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Mișcare a unui fluid, în cursul căreia particulele componente au o deplasare complexă de translație și de rotație. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârtește cu viteză pe loc, ridicând în aer obiecte ușoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloană, trâmbă (de praf, de fum, de zăpadă etc.). ♦ Compus: vârtejul-pământului = a) plantă erbacee cu tulpina târâtoare și cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mică plantă erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori roșii dispuse în vârful tulpinii, care crește prin locuri stâncoase din regiunea alpină (Pedicularis verticillata). 3. Mișcare (amețitoare) în cerc. ♦ Fig. Vălmășag care târăște pe cineva ca o vâltoare; amețeală, buimăceală, zăpăceală. 4. Loc în creștetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde părul pornește în toate direcțiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când funcționează, descriu o mișcare circulară: a) fus pe care se desfășoară o funie sau un lanț la capătul cărora se află o găleată, și care se învârtește cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apă din puț, pământ din gropi etc.; b) (reg.) unealtă cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la ușă sau la poartă, compusă dintr-o bucată de lemn care se învârtește în jurul unui cui; d) unealtă din lemn folosită pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealtă de dogărie care servește la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vărtež.

VÂRTÉJ

s. v. cocârlă, cric, crivală, dulap, leagăn, macara, manivelă, posadă, posteucă, schimbătoare, scrânciob, vinci.

VÂRTÉJ

s. 1. v. bulboană. 2. trombă, (rar) sul. (Un ~ de vânt.) 3. (FIZ.) turbion. 4. coloană, sul, trâmbă, (pop.) volbură. (Un ~ de praf.) 5. trombă, (pop.) vântoasă. (S-a ridicat un ~ imens de zăpadă.) 6. v. amețeală. 7. (TEHN.) val. (~ de care se atârnă găleata la fântână.) 8. (TEHN.) căpătâi, (reg.) feleherț. (~ la perinocul căruței.) 9. (TEHN.) (Transilv. și Mold.) șurub. (~ la piatra morii.) 10. (TEHN.) (reg.) șurub, (Ban. și Transilv.) șaitău. (~ de strâns doagele.) 11. (BOT.) vârtejul-pământului (Pedicularis verticillata) = (reg.) păducher, păducherniță.

vârtéj

s. n., pl. vârtéjuri / vârtéje

VâRTÉJ ~uri

n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capătă o mișcare de rotație, formând o adâncitură și antrenând tot ce aduce curentul. 2) Masă de aer puternică care se mișcă repede, atrăgând și ridicând în cercuri praf, nisip, zăpadă etc. 3) (la oameni, mai ales în creștet sau pe corpul animalelor) Porțiune unde părul crește în toate părțile. 4) Mișcare de rotație (amețitoare). În ~ul dansului. 5) Stare de buimăceală; zăpă-ceală. 6) Unealtă care func-ționează prin mișcări circulare. 7) Crestătură rotunjită făcută ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pământului a) plantă legumicolă cu tulpina târâtoare și cu flori galbene dispuse în ciorchine; b) plantă cu tulpina joasă, având câte trei frunze la un nod și flori roșii în vârful tulpinii, care crește printre stânci. /<sl. vruteži