vărsá (-s, át),
vb. –
1. A
turna. –
2. A
împrăștia, a
risipi. –
3. A
arunca, a azvîrli. –
4. A da
afară, a
vomita. –
5. A pune un
lichid în
pahare. –
6. A
difuza, a
propaga, a răspîndi. –
7. A
preda, a
remite, a
plăti. –
8. (Refl.) A-și
duce apele într-o
apă apă mai
mare, a-și
uni apele.
9. (Refl.,
rar) A
ieși din
albie, din
matcă. – Mr.
versu, virsare. Lat.
vĕrsāre „a
răsturna” (
Diez, I, 442; Pușcariu 1861; REW 9252), cf. it.
versare, prov.
versar, fr.
verser, cat.,
port.
vessar, alb.
veršoń (Philippide, II, 657).
Evoluția semantică este
deja romanică și pare
normală, cf. iud. sp.
arrebeser cu
același sens, sp.
revesar „a
vomita”. Este de
uz general (
ALR, I, 145);
sensul 7 este
calc după fr.
verser. Der.
vărsat, s.n. (
acțiunea de a vărsa;
vomitare; înv.,
pustulă,
bubuliță;
variolă,
varicelă),
ultimele sensuri probabil pornind de la
ideea de „
împrăștiere”, cf. sp.
derrame, bg.
sipanica „
variolă”, de la
sipĭa „a vărsa” (bg. se
poate explica prin
rom., cf. Capidan,
LL, I, 287), cuvînt de
uz general (
ALR, I, 117);
vărsător, adj. (care varsă, care
toarnă; s.m.,
semn de
zodie);
vărsătură, s.f. (
faptul de a vărsa, ceea ce a
fost vărsat,
vomitat);
vărsărie, s.f. (
vărsare), cuvînt
rar,
creat de Negruzzi după
apărie, ierbărie etc. (Tiktin);
revărsa (mr.
aruvisare, var.
răvărsa,
citată de
Candrea, nu e
atestată), vb. (a
împrăștia, a răspîndi, a
difuza, refl., a
ieși din
albie, a
inunda; a se
extinde, a
invada, a
ocupa), a
cărui der.
directă din lat.
revĕrsāre (Pușcariu 1458; Papahagi,
Analele Acad. Rom., XXIX, 209; REW 7272) nu este
posibilă,
căci v intervocalic trebuia să se
piardă;
vărsămînt, s.n. (
plată a unei
sume de
bani), după fr.
versement.