Definitia recunoastere definitie DEX Online, dictionar roman

RECUNOÁȘTE,

recunósc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A deosebi ceva după anumite semne caracteristice. ♦ Refl. A-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice, a se regăsi în altul. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil); a mărturisi. ♦ A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. ♦ A declara că acceptă sau a admite tacit o anumită situație nou creată în relațiile internaționale. ♦ A declara un copil natural ca legitim. 3. (Mil.) A cerceta terenul și pozițiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător față de cineva sau de ceva. – Re¹- + cunoaște (după fr. reconnaître).

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia recunoastere

RECUNOÁȘTE

vb. 1. a cunoaște, a identifica, a ști. (Cum îl poți ~.) 2. (prin Olt.) a semui. (L-am ~ imediat pe X.) 3. v. regăsi. 4. (JUR.) a confirma, a întări, a valida. (L-a ~ în funcție.) 5. (înv.) a cunoaște. (Își ~ greșeala.) 6. v. mărturisi. 7. v. declara. 8. a accepta, a admite, a mărturisi. (Până la urmă a ~ că așa este.)

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia recunoastere

A recunoaște

≠ a nega, a tăgădui

Dictionar: Dictionar de antonime | definitia recunoastere

recunoáște

vb. cunoaște

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia recunoastere

A RECUNOÁȘTE recunósc

tranz. 1) (persoane, obiecte) A identifica (ușor) la o nouă întâlnire. ~ locurile natale. 2) (ființe, lucruri) A deosebi de altele de același fel (după anumite semne); a cunoaște. ~ pe cineva după voce. 3) A considera ca veritabil sau ca legitim. ~ un guvern. 4) mil. (poziții ale inamicului) A cerceta pentru a culege informații. /re- + a cunoaște

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia recunoastere

A SE RECUNOÁȘTE mă recunósc

intranz. A-și vedea copia sau asemănarea (într-o oglindă, într-un portret etc.). /re- + a se cunoaște

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia recunoastere

RECUNOÁȘTE

vb. III. tr. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A considera și a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptățit să-și exercite puterea, să existe. 2. A admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi. 3. A cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător. [P.i. recunósc. / < re- + cunoaște, după fr. reconnaître].

Dictionar: Dictionar de neologisme - DN | definitia recunoastere

RECUNOÁȘTE

vb. I. tr. 1. a identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. 2. a admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi. 3. (jur.) a considera și a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptățit să-și exercite puterea, să existe. 4. (mil.) a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 5. a se arăta recunoscător. II. refl. a-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice. (după fr. reconnaître)

Dictionar: Marele dictionar de neologisme - MDN | definitia recunoastere

RECUNOÁȘTERE,

recunoașteri, s.f. Acțiunea de a (se) recunoaște și rezultatul ei. – V. recunoaște.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia recunoastere

RECUNOÁȘTERE

s. 1. identificare. (~ unui infractor.) 2. (JUR.) confirmare, întărire, validare. (~ unui deputat.) 3. v. mărturisire. 4. v. acceptare. 5. apreciere, considerație. (~ publică a meritelor sale.)

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia recunoastere