pleátă (pléte),
s.f. –
1. Mănunchi de
fuior. –
2. Părul capului lăsat pe
spate (în
cozi). Sl.
pletŭ, pletĭ „
împletitură”, din sl.
plesti, pletą, pleteši, „a
împleti” (Miklosich,
Slaw. Elem., 36;
Candrea, II, 263; Conev 89), cf. sb., cr.
pletenica „
pleată” și
împleti. Se
folosește mai
ales la pl. – Der.
pleteancă s.f. (Trans., Mold.,
fir,
panglică pentru cozi);
pletos, adj. (cu plete);
pleteică, s.f. (plăsuță ?), cuvînt pe care nu-l
găsim glosat și care
trebuie să se
folosească în Mold. (cf. Dragoslav:
cu mîncarea în pleteică);
pletoșie, s.f. (
păr mult);
împletoșat, adj. (cu plete);
pleter, s.n. (îngrămăditură de
nuiele,
zăgaz), din sb.
pleter;
pleșnicar, s.n. (
șopron,
acoperiș pentru unelte),
probabil în
loc de *
pletnicar,
poate pentru că se
face uneori cu
împletitură de
răchită.