definiția oilor definiție dex

a o face de oaie

expr. a face o gafă mare, a comite o greșeală mare / o eroare.

BRUSTURUL-ÓII

s. v. lăptucul-oii.

CIOBÁNUL-CU-ÓILE

s. v. lira.

Ciobánul-cu-Óile

(astron.) s. pr. m.

dărâmă Oaia

s. pr. (glum.) cartierul bucureștean Dămăroaia.

LĂPUȘ-DE-OÁIE

s. v. lăptucul-oii.

LIMBA-ÓII

s. v. limbariță, pătlagină.

límba-óii

(bot.) s. f.

OAIA-MÓRȚILOR

s. v. becață, becațină.

oáia-mórților

s. f.

OÁIE,

oi, s.f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ♢ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.

OÁIE

s. (ZOOL.; Ovis aries) (Transilv. și Ban.) păcuină, (înv.) marială.

oáie

s. f., art. oáia, g.-d. art. óii; pl. oi

OÁIE oi

f. 1) Mamifer rumegător domestic, crescut pentru lână, lapte și carne. ♢ Ca oile buluc; în dezordine. Șiret (sau deștept) ca oaia naiv, prost. 2) Femela matură a acestui animal. 3) fig. depr. Om mărginit. 4) mai ales la pl. (în limbajul bisericesc) Om credincios în raport cu preotul. [G.-D. oii] /<lat. ovis

oáie (ói)

, s.f. – 1. Mioară (Ovis aries). – 2. Membru al turmei de credincioși. – Mr. oae, megl. oaiă, istr. oie. Lat. ǒvem (Pușcariu 1211; Candrea-Dens., 1265; REW 6127). S-a păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169), fiind eliminat în alte idiomuri rom. din cauza confuziei cu ōvum (Wartburg, Zur Benennung des Schafes, în Abh. Akad., Berlin, X, 1918). Fonetismul pare corect; explicația prin intermediul unui sing. reconstituit după pl. în loc de *oauă (Densusianu, Hlr., 30; Byck-Graur 22) nu este exactă. Der. oier (mr. uear), s.m. (cioban), pe care Pascu, I, 134 îl derivă din lat. *oviārius; oierie, s.f. (tîrlă, stînă); oaie-seacă, s.f. (taxă introdusă de domnitorul Alexandru, în 1573); oierit, s.n. (impozit pe pășunat, de 3 parale și de 6 bani, începînd din 1748 pentru fiecare oaie; suprimat de boieri în 1741, restabilit în 1748, micșorat la o treime, de clasa boierească în 1775); oiesc, adj. (de oaie, ovin); oiește, adv. (ca oile); oieșea, s.f. (varietate de urzică, Urtica urens); oiță, s.f. (cintezoi, Fringilla montifringilla, anemonă, Anemone silvestris); oină, s.f. (carne de berbec), cuvînt folosit numai de Cantemir, din lat. ǒvῑna (REW 6126), cf. mr. uin „lapte de oaie”.

PĂSTORUL-CU-ÓILE

s. art. v. pleiadele.

Păstórul-cu-Óile

(astron.) s. pr. m.

SPANACUL-ÓILOR

s. v. spanacul-ciobanilor.

ȚÂȚA-ÓII

s. v. arnică, ciuboțica-cucului, degetar, degetariță, degețel, podbal-de-munte.

țâța-óii

(bot.) s. f.