definiția obraze definiție dex

MOALELE-OBRÁZULUI

s. v. tâmplă.

OBRÁZ,

(1) obraji, s.m., (2, 3, 4) obraze, s.n. 1. S.m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ♢ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine, a se rușina foarte tare. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. S.n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ♢ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S.n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S.n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ.

OBRÁZ

s. 1. față. (S-a înroșit la ~.) 2. v. față. 3. față, ochi (pl.). (Se spală pe ~.) 4. v. fizionomie.

OBRÁZ

s. v. chip, condiție, față, figură, individ, ins, om, persoană, personaj, portret, poziție, situație, stare.

obráz

(față, persoană, rang) s. n. (sil. -braz), pl. obráze

obráz

(parte a feței) s. m. (sil. -braz), pl. obráji

OBRÁZ² ~e

n. 1) Partea de dinainte a capului la om; față. ♢ A(-și) scoate ~ul în lume a ieși în public. 2) fig. Prestigiu al unei persoane; autoritate. ♢ ~ul subțire cu chel-tuială se ține pretențiile de lux cer cheltuială. 3) Poziție socială; funcție. ♢ A fi (sau a nu fi) de ~ul cuiva a fi (sau a nu fi) pe potriva cuiva. A căuta cuiva la ~ a ține seama de condiția cuiva. [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

OBRÁ//Z¹ ~ji

m. Fiecare dintre cele două părți laterale care formează fața. ♢ A avea ~ subțire a fi fin, sensibil. A fi gros de ~ a fi nesimțit, obraznic. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva ~zul de rușine a se simți extrem de jenat. (A fi) fără (de) ~ (a fi) lipsit de rușine; obraznic. A-și pune ~zul (pentru) cineva a răspunde cu onoarea proprie pentru faptele sau pentru comportarea cuiva. A da cuiva în ~ a reproba purtarea cuiva fățiș. A trage cu ~zul a păți o rușine. A (mai) avea încă ~ a (mai) îndrăzni; a cuteza. Cu ce ~? Cum de mai îndrăznește? [Sil. o-braz] /<sl. obrazu

obráză

, obráze, s.f. (reg.) ochelari de cai.