măciúcă (măciúci),
s.f. –
1. Ciomag,
bîtă. –
2. Aparat de
gimnastică. – Var. (Trans.,
Banat)
mocioacă. Mr.
mățucă, megl.
măcioc, măciucă, ceamugă. Formație expresivă,
bazată pe
rădăcina măc-, cf.
moacă și
celelalte ex.
adăugate acolo;
format ca și
căciulă din
coc (cf.
măciulie față de
căciulie, și
pentru alternanța suf.,
năpîrcă față de
șopîrlă).
Forma inițială trebuie să fi
fost măciugă, cf.
măiug, svîrlugă și megl.
Pentru valoarea expresivă, cf. sp.
machuca „mai”,
machucar „a
lovi cu
ciomagul”,
bazate pe
aceeași idee de „
obiect rotund” (Corominas, III, 393). În
mod tradițional se
admite că e
vorba de un lat.
*matteuca, cf. v.
port.
massuca, fr.
massue,
picard.
machuque (Philippide,
Principii, 63; Pușcariu 1011;
Candrea-
Dens., 1036; Tiktin; REW 5426); această der. este
greu de
admis, bazîndu-se pe un lat.
mateola, rara și
puțin atestat, și pe suf. -
uca,
socotit de
origine galică. Der.
măciucaș (var.
măciucar), s.m. (
bătăuș);
măciucat, adj. (care are la
capăt o
sferă);
măciucos, adj. (în
formă de
măciucă);
măciulie (var.
Banat mociolie), s.f. (
sferă,
cap,
bulb); cf. it.
maciulla (var. Trans.
băciulie, bociulie, pare să se
explice prin
încrucișarea cu mag.
bötök „
bumb,
boboc”, cf. Tiktin);
mașcat (var.
mășcat, megl.
măcicat), adj. „
grăunțos”, în
loc de
măci(u)cat (Densusianu,
GS,
VI, 364; REW 5426; după Cihac, II, 514, din mag.
magvas „
granulat”. – Din
rom.
provin bg.
mačuk, mačak (Capidan,
Raporturile, 208), sb., cr., slov.
macuga (
Candrea,
Elemente, 403), rut.
mačug,
pol.
macsuga (Berneker, II, 1; Wędkiewicz,
Mitt. Wien, I, 265), ngr. ματσούϰα (după Roesler 573 și Cihac, II, 671,
rom.
provine din ngr.), mag.
macsuka, matyuka.