chir
s.m. –
Domn (
titlu de
politețe,
folosit în
epoca fanarioților,
sec. XVIII și
prima jumătate a
sec. XIX). Mr.
chir. Ngr. ϰύρ(ιος), cf. v. sb.
kyrŭ (Vasmer,
Gr., 87). –
Compară chirio chir, s.m. (înv.,
titlu rezervat prelaților), din ngr. ϰύριος ϰύρ (nu a
avut circulație reală);
chiriacodromion, s.n. (
carte de
predici), din ngr. ϰυριαϰοδρόμιος;
chiriarh, s.m. (
prelat), din ngr. ϰυριάρχης;
chiriarhie, s.f. (
demnitate de
prelat), din ngr. ϰυριαρχία;
chiriarhic(esc), adj. (de
prelat). Cf.
chiraleisa, chirielă. V. Murnu 13; Gáldi 165.