jále (-jéli),
s.f. –
Chin,
durere, mîhnire,
amar,
necaz. – Mr.
jale, megl.
Jal’. Sl.
žalĭ „
durere” (Miklosich,
Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 155; Tiktin;
DAR; Conev 101), cf. bg.
žalja. Se
folosește în Arg. cu un
sens mai
mult sau mai
puțin echivalent celui de „
treabă proastă”.
Sensul înv. de „
dorință,
dor”
indicat de
DAR nu pare să fi
existat în
realitate;
ex.
citat, din
Codicele Voronețean, pare o stîngăcie a
traducătorului, care a
folosit jale „
dorință” în
loc de
dor, ce are într-
adevăr cele două sensuri de „
durere” și „
dorință”. Der.
jalet, s.n. (
durere);
jelie, s.f. (
chin);
jaloste, s.f. (înv.,
chin), din sl.
žalosti;
jelcui, vb. refl. (a se
lamenta), din rut.
žalkuvati;
jalnic, adj. (
trist,
dureros,
chinuitor; care stîrnește
milă; de
doliu), cf. bg.
žalnik;
jelalnic, adj. (
rar,
necăjit);
jelnici, vb. (a se
lamenta, a se
jelui);
jelanie, s.f. (
dorință;
durere,
chin,
necaz; plîngere,
lamentație), din sl.
želanije „
dorință”,
confundat în
parte cu sl.
želenije „
doliu,
durere” (
DAR), cf. bg.
želanie „
dorință”;
jeli (mr.
jilescu, jilire), vb. (a plînge, a se
jelui), din sl.
zaliti, cf. bg.
žalja;
jelitor, adj. (mîhnit,
întristat);
jelit, s.n. (
jeluire, plînset);
jelui, vb. (a
compătimi, a
simți compasiune, a
regreta, a
deplora; înv., a
dori, a-i fi
dor; refl., a se plînge), din sl.
žalovati;
jeluitor, adj. (plîngăcios);
jeluitor, s.m. (
reclamant);
jalovanie, s.f. (
bocet;
reclamație), din sl. (
rus.)
žalovanije, înv.