gúdă (-dă),
s.f. – (Trans. de
Vest)
Cățea. –
2. Prostituată. Pare a fi der.
expresivă de la o interj.
*gudu (-gudu),
paralelă lui
cuțu-cuțu, și
despre care nu
știm dacă s-a
folosit pentru a
chema sau a mîngîia cîinii, sau
dacă mai
sugerează această
ideea. – Der.
guduluș, s.m. (
nume de cîine);
gudrea, s.f. (
nume de
cățea);
gudră, s.f. (Mold.,
șmecheră);
cutră, s.f. (
codoașă), cuvînt care în
DAR este
considerat că
provine din bg.
kutra „
sărac”, care nu are
nuanță depreciativă,
iar Scriban din ngr. χύτρα „hîrcă”,
dificil din
punct de
vedere fonetic;
gudărie, s.f. (înv.,
măgulire);
gudura (var.
guduri), vb. refl. (
despre cîini, a se
arăta mulțumit; a
adula, a
măguli, a
linguși), mr.
gudurire, megl. (
găudire), cu suf.
expresiv. -
ura, cf.
flutura (după Șeineanu,
Chien, 268, de la *
cudura, der. de la
coadă;
Gaster,
Revista critică, I, 31,
propunea mag.
gedély; după Meyer 133 și
DAR, din
alb.
gudulis „gîdil”, după Șeineanu,
Semasiol., 100, din lat. *
catulῑre și
identic cu
gîdila; după Philippide,
Principii, 44;
Pascu, I, 192; Philippide, II, 663, din lat. *
gaudulāre în
loc de
gaudēre; după Körting 2382, din lat. *
conadulāre; după Scriban din lat. *
codulāre, de la
cauda; după Giuglea,
Dacor., II, 886; din
got.
god- „
purcea”, cu suf. germ.
-ulo);
gudurător, adj. (
adulator);
gudurătură, s.f. (
adulare,
lingușire).