grunz (grunji),
s.m. –
1. Bucată dintr-o
materie sfărîmicioasă. –
2. Grăunte,
bob. –
3. Boabă. –
4. Asperitate, zbîrcitură. – Var.
(s)grunț. Mr.
grundă, pl.
grundz, megl.
grus.
Creație expresivă,
bazată pe
ideea de „
rotunjime”, cf.
glonț, bo(n)ț, și lat.
grumus, it., sp.
grumo, fr.
grumeau (REW 3877), it.
grommare „a
face crustă”. Mr.
prezintă un
sing.
analogic.
reconstituit pe
baza pl.
Alb.
grundë, krundë provine din mr. –
Celelalte explicații sînt
insuficiente; din mag.
göröngy „
colină” (Cihac, II, 502; Weigand,
JB, XVI, 224); din bg.
gruda „
bulgăre” (
Pascu, I, 194); din
alb. (cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118); din
alb.,
încrucișat cu lat.
grandia (Capidan,
Raporturile, 532); din sl.
gruda încrucișat cu
grum (Skok 70); din ngr. χόνδρος „
boabă” (Giuglea,
Dacor., III, 566-98); din v. germ.
gruzzi „
boabă” (Scriban). – Der.
grunzos, grunjos, grunzuros, (s)grunțuros, gronjuros, (s)gronțuros, adj. (cu
bulgări). – Cf.
grum, grumaz.