Definitia funie definitie DEX Online, dictionar roman

funii, s.f. 1. Frânghie¹. ♢ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ♢ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.

s. 1. v. frânghie. 2. cunună. (O ~ de ceapă sau de usturoi.)

s. v. curpen, vrej.

s. f. (sil. -ni-e), art. fúnia (sil. -ni-a), g.-d. art. fúniei; pl. fúnii, art. fúniile (sil. -ni-i-)

f. 1) Sfoară groasă, confecționată prin răsucirea mai multor fire unul în jurul altuia; frânghie. ♢ Drept ca ~a în sac (sau în traistă) a) strâmb; sucit; b) nedrept; necinstit. A (i) se apropia (sau a (i) se strânge, a-i ajunge) ~a de par (sau la par) a ajunge într-o situație critică, la deznodământ. A juca pe ~ a) a executa numere de acrobație pe o funie întinsă; b) a fi foarte activ (și docil). A vorbi de ~ în casa spânzuratului a vorbi în prezența cuiva despre ceva care îi amintește de lucruri neplăcute. 2) înv. Unitate de măsură pentru lungime folosită, în trecut, la măsurarea pământului. [Art. funia; G.-D. funiei; Sil. -ni-e] /<lat. funis

s.f. – 1. Sfoară, cablu, parîmă. – 2. Sarcină de lemne sau de paie. – 3. Împletitură, cunună de usturoi sau ceapă ce se păstrează împletite de tulpini, în formă de ghirlandă. – 4. Sfoară de măsurat terenurile. – 5. Suprafață de pămînt de cultură. – Var. (înv.) și mr. fune, megl. funi, fuńă. Lat. fŭnis (Pușcariu 673; Candrea-Dens., 684; REW 3689; DAR), cf. v. fr. și Anjou. fune. Pentru ultimele sensuri, cf. lat. med. funis „porțiune de teren” (Niermeyer 458), v. logud. fune „măsură” (Wagner 114); prin urmare, nu se justifică încercarea lui Bogrea, Dacor., IV, 815, de a pune în legătură această întrebuințare cu lat. fundus. Der. funar (var. funier), s.m. (persoană care face funii); funire, s.f. (înv., suprafață măsurată cu sfoara); funitură, s.f. (înv., funie, măsură de dimensiune); înfunia, vb. (a face funii; a lega cu o frînghie; a fixa părîmele unei ambarcații). Cf. funigel. – Din rom. provine bg. funija (Capidan, Raporturile, 229).

expr. (intl.) 1. a-și mărturisi rapid vina (în anchetă). 2. a se intimida în fața anchetatorilor din cauza lipsei de experiență.

definiția funie definiție dex