definiția finele definiție dex

finele

găsește rime pentru finele
Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat: finețe, sinele
Cuvinte apropiate: finețe, sinele

FIN2, -Ă,

fini, -e, s.m. și f. Persoană considerată în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Lat. *filianus.

FIN1, -Ă,

fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic și) delicat, plăcut la aspect, gingaș. ♦ (Despre țesături) Foarte subțire (și străveziu) 2. De (cea mai) bună calitate (în ce privește materialul și execuția). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simț sau simțuri) care percepe cele mai mici nuanțe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin.

FIN

adj. 1. v. vaporos. 2. mărunt. (Nisip ~; sare ~.) 3. v. selecționat. 4. v. superior. 5. v. sensibil. 6. v. delicat. 7. v. ales. 8. v. delicat. 9. rafinat, subtil. (Nuanțe ~.)

FIN

adj. v. binecrescut, civilizat, manierat, politicos.

Fin

grosolan, vulgar

fin

adj. m., pl. fini; f. sg. fínă, pl. fíne

fin

s. m., pl. fini

FIN1 ~ă (~i

, ~e) m. și f. (în ritualul creștin) Persoană privită în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). /<lat. filianus

FIN2

(~i, ~e) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denotă multă gingășie; plin de gingășie. Față ~ă. 3) Care se impune prin grosime foarte mică; foarte subțire (și transparent). Pânză ~ă. 4) Care se impune prin calitate foarte bună; de calitate superioară. Vin ~. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtări alese; manierat. 6) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o sensibilitate delicată; caracterizat prin nuanțe subtile. Aluzie ~ă. 7) (despre simțuri) Care vădește sensibilitate și rafinament; de acuitate puternică. Gust ~. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relații dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituală deosebită. Observație ~ă. /<fr. fin

fin (fíni),

s.m. – Băiat considerat în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Mr. h’il’in. Lat. *fῑlῑānus (Pușcariu 611; Philippide, II, 642; Densusianu, GS, II, 314; REW 3296; DAR), format pe baza lui fῑlius ca *patranus (› fr. parrain) pe baza lui pater, cf. alb. fijan, it. figlianocopil alăptat de doică”. Este cuvînt curent (ALR, II, 218). Cf. și lat. *filēnus › prov. felennepot, ginere”. Nu au valoare vechile der. propuse de Lexiconul de la Buda, p. 28 (din lat. affinis) și Cihac, II, 717 (din alb.). Der. fină, s.f. (fată considerată în raport cu nașii ei); finie, s.f. (înrudire spirituală). Din rom. provin rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 407).

fin (fínă),

adj. – Delicat, gingaș, rafinat, mărunt, pur. – Mr. fin. It. fino, probabil prin filieră orientală (cf. ngr. φίνος, tc. fino, sb. fin), și în parte din fr. fin. – Der. finețe, s.f. (rafinament, delicatețe), format de la fr. finesse, pe baza paralelismului tristețe-tristesse.

FIN, -Ă

adj. 1. Subțire, delicat. ♦ Mărunt. ♦ Curat, pur; neamestecat. 2. Foarte sensibil, delicat. ♦ Manierat, elegant, binecrescut. ♦ Subtil, ingenios; isteț, dibaci, șiret. [< fr. fin, it. fino].

FIN, -Ă

adj. 1. subțire, delicat. ♢ mărunt. ♢ curat, pur; neamestecat. 2. foarte sensibil, delicat. 3. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut. 4. (fig.; despre gânduri, idei) subtil, ingenios; isteț. (< fr. fin)

fin,

fini s.m. (intl.) victimă (a unui hoț, bătăuș, escroc, cartofor etc.).

fínă

s. f., g.-d. art. fínei; pl. fíne

FÍNE

s.n. (Livr.) Sfârșit. ♢ Loc. adv. În fine = a) în sfârșit; b) în concluzie. – Din it. fine, fr. fin, enfin.

FÍNE

s. 1. v. capăt. 2. v. sfârșit.

FÍNE

s. v. deznodământ, epilog, final, încheiere, sfârșit.

fíne

s. n., art. fínele

FÍNE

n. livr. Parte cu care se termină sau se încheie ceva; punct terminal; sfârșit. ~ de an.În ~ a) în sfârșit; b) în concluzie; în încheiere. /<it. fine, fr. fin

fíne

s.f. – Sfîrșit, final. It. fine (sec. XIX), și în parte și din fr. fin. – Der. (din fr.) final, adj.; finalitate, s.f.; finalist, s.m.; fini, vb. (înv., a termina).

FÍNE

s.m. (Liv.) Sfârșit. ♢ În fine = în sfârșit; (muz.) al fine = până la capăt. [< it. fine, cf. fr. fin, lat. finis].

FÍNE

s. m. sfârșit. ♦ în ~ = în sfârșit; (muz.) al ~ = până la capăt. (< it. fine)

în fíne

loc. adv.

în fíne

loc. adv.
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar