ferí (ferésc, ferít),
vb. –
1. A ține, a
respecta. –
2. (Înv.) a
sărbători, a
prăznui. –
3. (Înv.) A
păstra, a
menține. –
4. A
prezerva, a
asigura, a
salva. –
5. A
proteja, a
ocroti. –
6. A
evita, a
scăpa. –
7. (Refl.) A se
adăposti, a se
proteja. –
8. (Refl.) A se
feri. –
9. (Refl.) A se
îndepărta, a se
retrage. Mr.
(a)firescu, megl.
mi fires. Lat.
fĕrῑre, care
apare cu
sensul de „a ține, a
respecta” în
limba clasică, mai
precis la
Cicero,
De fato, 17.
Celelalte explicații sînt inutile: de la
afară, prin
intermediul unei
forme *
fări (Philippide,
Principii, 148); din mag.
őrizni (Cihac, II, 498); de la un lat.
*auferῑre, în
loc de
auferre (
Candrea,
GS, III, 424; REW 3642; Giuglea,
Dacor., IV, 1554 și X, 66); din lat.
*fērῑre „a
sărbători”, der. de la
fēriae (
DAR; Rosetti, I, 166).
Trecerea semantică de la „a ține, a
respecta”, la „a
sărbători” se
repetă ca la
a serba. – Der.
fereală, s.f. (
acțiunea de a se
feri;
refugiu);
ferință, s.f. (înv.,
gardă);
feritor, adj. (
protector);
feritoare, s.f. (Trans.,
adăpost).