drag (drágă),
adj. –
Iubit,
scump. Sl.
dragŭ „
prețios” (Mikosich,
Slaw. Elem., 21; Miklosich,
Lexicon, 175; Cihac, II, 100); cf. bg., sb.
drag, mag.
drága.
Vocativul m.
sună dragă, ca f.; după Tiktin, această
anomalie se
explică prin
proveniența din n. sl.
drago. – Der.
drag, s.n. (
amor);
drag, s.m. (
iubit,
îndrăgostit);
drăgălaș, adj. (
frumos,
fermecător, încîntător);
drăgălășenie (var.
drăgălășie), s.f. (
farmec,
atracție,
grație);
drăguț, adj. (
amabil;
drăgălaș; s.m.,
îndrăgostit);
drăgălău (var.
sdrăngălău), s.m. (
crai,
curtezan),
termen depreciativ, der cu un suf.
expresiv (
Iordan,
BF,
VII, 244);
îndrăgi, vb. (a
iubi);
îndrăgosti, vb. refl. (a
prinde drag de cineva).
Aceleiași rădăcini pare a-i
aparține Drăgaică, s.f. (
larve;
iele;
definitie/sânziană">sînziană,
Galium Verum,
plantă care
protejează împotriva larvelor;
sărbătoare de 24
iunie;
dans tipic), care
ar putea fi un
eufemism bazat pe
drag, cu suf. -
oaică, ca
strigoaică (
etimon necunoscut, după Tiktin și
Candrea; din bg.
dragaika după Conev 58 și 104 și Scriban;
dar cuvîntul bg.
poate proveni din
rom.).
Drăgănele, s.f. pl. (
farmece,
atracție;
varietate de
struguri),
provine din sb.
draganela, dragunela, în
privința celui de-al
doilea sens, pare der.
internă de la
drag cu
primul. Nu este
clară der. de la
dragavei, s.m. (
măcriș,
Rumex crispus); după Tiktin,
ar fi în
legătură cu sb.
draga „
vale”. Cf.
dragoste.