definiția dosul definiție dex

a da dos la față

expr. 1. a pleca pe furiș. 2. a da înapoi în fața unor dificultăți.

a da dosul

expr. v. a da dos la față.

a-i întoarce

(cuiva) stomacul pe dos expr. a scârbi (pe cineva), a-i face greață (cuiva).

a intra prin dos / prin spate

expr. (d. bărbați) a practica sexul anal.

DOS,

dosuri, s.n. 1. Partea de dindărăt a unui obiect, a unei construcții, a unei curți, a unei ființe etc. ♢ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; întors invers; cu spatele înainte, de-a-ndăratele(a); Cu dosul în sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; în mare dezordine. În dos = în lipsă, în absență, fără să fie de față. ♢ Expr. A scăpa pe (sau prin) ușa din dos = a scăpa cu mare greutate (și pe căi necinstite) dintr-o încurcătură. A intra pe (sau prin) ușa din dos = a obține o favoare (pe căi necinstite, prin protecție). A da dos (la față) sau a da dosul = a se retrage; a fugi; a o șterge. A întoarce cuiva dosul = a se întoarce cu spatele la cineva în semn de supărare; a rupe relațiile de prietenie (cu cineva). În dosul lucrurilor = dincolo de aparențe. ♦ Șezut, fund, fese. ♢ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fără motiv). 2. (În sintagmele) Dosul mâinii (sau palmei, labei) = partea din afară a mâinii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai puțin arătoasă (neîmpodobită și neexpusă vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinăuntru a unei haine. ♢ Pe dos = a) loc. adv. (în legătură cu obiecte de îmbrăcăminte) cu partea de dinăuntru în afară; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adăpostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum).

DOS

s. 1. spate. (În ~ul casei.) 2. v. fund. 3. fund. (Întoarce vasul cu ~ul în sus.) 4. v. revers. 5. v. verso. 6. (pop.) coș, (Transilv.) toc. (~ de pernă.) 7. v. șe-zut.

Dos

≠ față

dos

s. n., pl. dósuri

DOS ~uri

n. 1) Partea de dindărăt a unui lucru sau a unei ființe care se opune feței. ♢ În ~ul... în spatele; înapoia... Din ~ul din spatele; dinapoia. Pe din ~ a) prin intrarea din spate a unei case; b) pe ascuns; în taină. Pe de-a-ndoaselea a) altfel de cum trebuie; anapoda; b) invers; în altă ordine decât cea normală. 2) Extremitate dorsală a corpului pe care se șade; fund; șezut. 3) Partea interioară a unei haine. ♢ Pe ~ a) cu fața înăuntru; b) altfel decât trebuie. 4) Loc ferit, adăpostit, unde nu plouă, nu bate soarele, vântul. 5); ~ul mâinii (sau palmei) partea de din afară a mâinii sau a palmei. /<lat. dossum

dos (dósuri),

s.n. – 1. Spate, spinare. – 2. Verso, spate, partea opusă. – 3. Cotor de carte. – 4. Partea de dinapoi. – Istr. dos. Lat. popular dossum, în loc de dorsum (Cihac, I, 81; Pușcariu 546; Candrea-Dens., 507; REW 2755); cf. it. dosso, prov., fr. dos, sp., port. dorso. – Der. dosi, vb. (a pune la o parte; a ascunde; a fura; a fugi, a scăpa); dositor, adj. (care dosește); dosnic, adj. (retras, izolat, îndepărtat); îndosi, vb. (Mold., a ascunde); doștină, s.f. (pantă, versant), poate prin încrucișare cu sb. dolina „căldare”; pidosnic, adj. (Mold., încăpățînat; s.n., plantă, Cerinthe minor). – Der. neol. dosar, s.n., din fr. dossier; andosa, vb., din fr. endosser.

întors pe dos

expr. indispus, deprimat, mohorât, trist.