Definitia directii definitie DEX Online, dictionar roman

DIRÉCT, -Ă,

direcți, -te, adj., s.f., adv. 1. Adj. Care duce la țintă, de-a dreptul, fără ocol; drept. ♢ În linie directă = din tată în fiu, în linie dreaptă de rudenie. 2. S.f. Lovitură dată de un boxer cu mâna întinsă drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fără ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzișuri, fățiș; nemijlocit. ♢ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urnă a fiecărui cetățean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietății, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determină un verb tranzitiv. Vorbire directă sau stil direct = procedeu sintactic și stilistic de redare fidelă a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fără intermediar, în mod nemijlocit; fără ascunzișuri, fățiș. ♢ Expr. A fi (sau a face) direct răspunzător (de ceva) = a răspunde (sau a face să răspundă) personal și integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Mărimi direct proporționale = mărimi al căror raport este de asemenea natură încât creșterea sau scăderea uneia de un număr de ori provoacă creșterea sau scăderea celeilalte de același număr de ori. – Din fr. direct, lat. directus.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia directii

DIRÉCT

adj., adv. 1. adj. drept, neocolit. (Un drum ~ îl duce în sat.) 2. adv. ață, drept, neocolit, sfoară, (pop.) oblu. (Merge ~ la el acasă.) 3. adj. nemijlocit, (rar) nemediat. (Comunicație, legătură ~.) 4. adv. v. pieptiș. 5. adv., adj. v. personal. 6. adj. v. fățiș. 7. adv. v. fățiș. 8. adj. v. nemijlocit.

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia directii

Direct

≠ indirect, mijlocit, ocolit, șerpuit, sinuos, mediat

Dictionar: Dictionar de antonime | definitia directii

diréct

adj. m., pl. dirécți; f. sg. diréctă, pl. dirécte

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia directii

DIRÉC//T¹ ~tă (~ți, ~te)

1) Care duce la țintă fără cotituri sau ocoluri; drept. Linie ~tă. 2) fig. Care se exprimă sau spune adevărul deschis, fără ascunzișuri. 3) Care asigură o legătură nemijlocită. Comunicație ~tă. 4) Care se face sau are loc fără trepte intermediare. Vot ~. Adresare ~tă. 5): Complement ~ parte secundară a propoziției, care determină un verb tranzitiv și indică obiectul asupra căruia trece acțiunea. 6): Vorbire ~tă reproducere întocmai a formei și a conținutului vorbirii cuiva. /<fr. direct, lat. directus

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia directii

DIRÉCT²

adv. 1) Fără înconjur; de-a dreptul. 2) În mod nemijlocit. ♢ A fi ~ răspunzător a răspunde personal de anumite fapte. /<fr. direct, lat. directus

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia directii

diréct (diréctă),

adj. – Drept, fără ocol. Lat. directus (sec. XIX). – Der. direcți(un)e, s.f., din fr. direction; director, s.m., din fr. directeur; directoare, s.f.; directorat, s.n. (regim al unuia sau mai multor directori); directorial, adj.; indirect, adj.; directoriu, s.n.; dirija, vb. din fr. diriger; dirigent, adj.; diriginte, s.m. (profesor însărcinat cu supravegherea unei clase); dirijabil, s.n.; dirijor, s.m.

Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia directii

DIRÉCT, -Ă

adj. 1. Care duce la țintă, drept, fără ocoluri. 2. Imediat, nemijlocit, lipsit de intermediar. 3. (Despre complemente) Care este legat nemijlocit de verb, indicând asupra cui trece acțiunea verbului respectiv. ♦ (Despre construcții lexicale) În care cuvintele sunt așezate în ordinea lor normală sau logică. ♦ (Despre stil) Care relatează cuvintele așa cum au fost spuse. ♢ Întrebare directă = întrebare care se realizează printr-o propoziție principală sau independentă. // adv. Fără înconjur, de-a dreptul, drept. [Cf. lat. directus, fr. direct].

Dictionar: Dictionar de neologisme - DN | definitia directii

DIRÉCT, -Ă

I. adj. 1. care duce de-a dreptul la țintă, drept, fără ocoluri. o în linie ~ă = din tată în fiu. 2. imediat, nemijlocit, fără intermediar. o vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidelă a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvânt de declarație; complement ~ = complement care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acțiunea unui verb tranzitiv; propoziție completivă ~ă (și s. f.) = propoziție cu funcție de complement direct pe lângă un verb tranzitiv din regentă. II. adj., adv. (care are loc) fără ascunzișuri, fățiș, drept. III. adv. 1. fără înconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre mărimi variabile) ~ proporționale = care depind una de alta, astfel încât creșterea (sau descreșterea) uneia de un număr de ori provoacă creșterea (respectiv descreșterea) celeilalte de același număr de ori. IV. s. n. (radio, tv.) în ~ = transmis pe viu, în momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitură aplicată prin întinderea mâinii înainte. (< fr. direct, lat. directus)

Dictionar: Marele dictionar de neologisme - MDN | definitia directii

DIRÉCȚIE,

direcții, s.f. I. 1. Orientare în spațiu a unei ființe, a unui obiect, a unei acțiuni, a unui fenomen, a unei mișcări; sens în care se desfășoară ceva. ♢ Loc. adv. În toate direcțiile = peste tot, pretutindeni. 2. (Mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acțiunea de a conduce, de a dirija (o instituție, o întreprindere etc,); conducere. 2. Post, funcție de director²; p. ext. durata acestei funcții. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituții, organizații etc. ♢ Direcție de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituției respective. 4. Biroul directorului². III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). ♦ (Și în sintagma bară de direcție) Bară de oțel articulată la ambele capete de roțile unui vehicul și care servește la orientarea roților într-o anumită direcție. [Var.: direcțiúne s.f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia directii

DIRÉCȚIE

s. 1. parte, sens. (În ce ~ o iei?) 2. v. parte. 3. v. cale. 4. linie, orientare, sens. (~ urmată într-o acțiune.) 5. v. curs. 6. v. conducere.

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia directii

dirécție

s. f. (sil. -ți-e), art. dirécția (sil. -ți-a), g.-d. art. dirécției; pl. dirécții, art. dirécțiile (sil. -ți-i-)

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia directii

DIRÉCȚI//E¹ ~i

f. 1) Orientare a unei mișcări, a unui lucru; sens. În ~ opusă. 2) mat. Proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă. [Art. direcția; G.-D. direcției; Sil. -ți-e] /<fr. direction, lat. directio, ~onis

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia directii

DIRÉCȚI//E² ~i

f 1) Organ de conducere a unei instituții sau a unei întreprinderi; administrație; cârmuire. 2) (în sistemul organelor de conducere a statului) Instituție care dirijează o anumită ramură de activitate. 3) Funcția de director; directorat. [Art. direcția; G.-D. direcției; Sil. -ți-e] /<fr. direction, lat. directio, ~onis

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia directii