cúrte (cúrți),
s.f. –
1. Spațiu împrejmuit pe
lîngă casă,
ogradă. –
2. Împrejmuire,
țarc. –
3. Conac,
casă boierească. –
4. Palat domnesc. –
5. Totalitatea persoanelor care
alcătuiesc suita domnitorului. –
6. Gardă de
corp,
gardă personală a
domnitorului. –
7. (Înv.)
Cer,
rai. –
8. Tribunal,
plen al unei
instanței judecătorești. –
9. Omagiu măgulitor,
galanterie. – Mr.
curte. Lat. *
cŭrtem, var.
populară de la
cǒhortem (
Diez, I, 140; Pușcariu 462;
Candrea-
Dens., 464); cf.
alb.
kurt (Meyer 216), ngr. ϰούρτη, it., sp.,
port.
corte, prov.
cort, fr.
cour). Este
dublet al lui
cohortă. Nu se
înțelege de ce
ar trebui să
provină, mai
curînd decît din lat., din gr. (Diculescu,
Dacor., III, 436; REW 232) și de ce este un „Balkanwort” (Domaschke 129),
fiind un cuvînt
atît de
general și
genuin romanic.
Sensul 9
traduce fr.
cour. – Der.
curtean, s.m. (
slujbaș la
palat;
persoană care
face parte din
suita domnitorului);
curteancă, s.f. (
doamnă de la curtea unui
domnitor);
curtenesc, adj. (de
curte; de
curtean);
curteneț, s.m. (Trans., Olt.,
persoană iscusită și
activă,
om priceput la toate);
curtenește, adv. (în
felul curtezanilor);
curta, vb. (a
face curte), pe
baza fr.
courtiser;
curteni, vb. (a
intra în
slujba curții, a se
introduce la
curte; a
face curte, a
curta; a
face complimente, a
linguși, a tămîia);
curtenitor, adj. (
respectuos,
politicos);
curtenie, s.f. (
slujba la
curte;
politețe,
respect);
curtezan, s.m., din fr.
courtisan;
curtezană, s.f., din fr.
courtisane;
curtină, s.f., din fr.
courtine;
curtuozie, s.f., din fr.
courtoisie;
încurți, vb. (a se
stabili la
curte, a
duce viață de
curtean), înv. (
sec. XVI).