copíl (-íi),
s.m. –
1. (Înv.)
Bastard,
fiu natural,
nelegitim. –
2. Fiu,
fiică. –
3. Prunc. –
4. Vlăstar,
mlădiță. –
5. Vîrf, sfîrc,
capăt. – Mr.
cochil „
bastard”,
cóchilă „
fecioară”, megl.
cópil „
bastard”,
cupiláș „
flăcău”.
Origine necunoscută. S-a răspîndit din
rom. în toate
celelalte idiomuri balcanice: cf. ngr. ϰόπελος „
bastard”, ngr. ϰοπέλι „
băiat”, ϰοπέλα „
fată”;
alb.
kopilj „
bastard,
servitor”,
kopilje „
servitoare”; bg.
kópele, kópile, kopelák „
bastard”; sb.
kópile „
bastard”,
kopilan „
flăcău”, v.
rus.
kopelŭ „
bastard”, rut.
kopyl, sl.
kopilŭ „
bastard”, mag.
kópé „
haimana”, în ngr., bg. și sb. cu un
număr de der.
locali.
Aceste cuvinte nu se
explică prin nici o
limbă cunoscută,
iar răspîndirea
lor geografică nu
permite să
presupunem un
punct de
plecare diferit de
rom.,
limbă în care, pe de altă
parte,
o aton și
l final (
înainte intervocalic) nu
permit căutarea unui
etimon în
fondul lat. ci, cel
mult, în cel
expresiv. Este cuvînt de
uz general (
ALR, I, 181), însă in Bihor a
circulat cu
sensul de „
bastard”, care este
vechi în
celelalte regiuni;
asupra semantismului, cf. Șeineanu,
Semasiol., 200.
Admit proveniența din
fondul balcanic anterior latinei, Miklosich,
Slaw. Elem., 10; Miklosich,
Etym. Wb., 129; Berneker 564; Sandfeld 94;
DAR; cf. Lahovary 325 și Rosetti, II, 115.
Încercările făcute pentru a
deriva acest cuvînt din lat.
par a fi
eșuat (de la
pūpilus, după Laurian și Scriban, de la *
copilis „care
servește paharul”, după Meyer 198). Cuvîntul
rom. a
fost considerat uneori ca der. din ngr. (Cihac, II, 651); din sl. (Philippide,
Principii, 44; Tiktin); din
alb. (Densusianu,
Hlr., 37; Meyer,
Neugr. St., II, 67; Capidan,
Dacor., II, 524; Philippide, II, 708); din
limba gepizilor, din cuvîntul *
kopilo (Diculescu,
Dacor., IV, 1552); sau de la o
rădăcină sl. care
provine din indoeurop. *
(s)kap- „a
face” (Mladenov 250); cf. mai
multe amănunte în
DAR. Nici
una din
aceste ipoteze nu pare
convingătoare, cu
atît mai
mult, cu
cît pare
evident că în ngr., sl. și
alb. este
vorba de
cuvinte împrumutate, care rămîn
fără explicație,
dacă nu se
admite originea lor rom. Der.
copilă, s.f. (
fiică naturală,
bastardă;
fată,
tînără);
copileț, s.m. (
copil;
vlăstar;
scăunel cu
trei picioare);
copilandru, s.m. (
tînăr,
flăcău);
copilări, vb. (a-și
petrece anii copilăriei; a da în
mintea copiilor);
copilărie, s.f. (
perioadă a
vieții omenești de la
naștere pînă la
adolescență;
faptă,
purtare de
copil,
naivitate;
ramolisment);
copilăros, adj. (ca un
copil);
copilăresc, adj.(al copilului,
propriu copilului);
copilărește, adv. (în
felul copiilor);
copili, vb. (a
tăia lăstarii sau
crengile care nu
poartă rod, a
lăstări);
cópilă, s.f. (
acțiunea de
lăstări porumbul);
copilăret (var.
copilărime), s.n. (
mulțime de
copii);
copilitură, s.f. (Trans.,
bastard).